Update, 21 noiembrie 2023, ora 15:15 

Slujba de înmormântare va avea loc joi, 23 noiembrie 2023, între orele 12:00 și 13:00, la Biserica Cimitirului „Sf. Gheorghe” de pe strada Nicolae Dobrin.

Traseul cortegiului funerar: Biserică – sediul Poliției Locale Pitești (bulevardul Eroilor, nr. 30) – domiciliul defunctului (strada Exercițiu) – Cimitirul  „Sf. Gheorghe”.

Update, 20 noiembrie 2023, ora 15:00

La această oră, polițiști locali piteșteni depun flori, candele și lumânări în stația de autobuz din dreptul Colegiului Național „I.C. Brătianu”, în memoria colegului lor decedat Savaste Condoruș.

Știrea inițială, 20 noiembrie 2023, ora 14:45

Savaste Condoruș, polițistul local din Pitești care a murit ieri, va fi înmormântat joi, 23 noiembrie 2023, în Cimitirul „Sf. Gheorghe”. Ceremonia de înmormântare va începe la ora 12:00.

Până atunci, toți cei care vor dori să îi aducă un ultim omagiu o vor putea face la Biserica Cimitirului „Sf. Gheorghe”, acolo unde trupul neînsuflețit va fi depus marți, 21 noiembrie (ora depinde de finalizarea procedurilor care țin de ancheta Parchetului, trupul neînsuflețit aflându-se la Morgă, după efectuarea necropsiei).

Amintim că Savaste Condoruș a murit ieri dimineață la Spitalul Județean de Urgență din Pitești, la ATI, acolo unde era în comă după ce în seara zilei de 4 noiembrie a fost lovit de un tânăr în stația de autobuz de la Colegiul Național „I.C. Brătianu” (aici amănunte).

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *