În Pitești, în zilele de weekend (vineri, sâmbătă și duminică) carantina de noapte va începe la ora 20:00 (în loc de ora 22:00) (între 20:00 și 05:00), iar magazinele vor fi închise la ora 18:00 (în loc de ora 21:00).

Măsurile vor intra în vigoare pe 10 aprilie 2021, ora 00:00 (la noapte), și vor fi valabile 14 zile (până pe 23 aprilie, la ora 23:59).

De asemenea, pe parcursul tuturor celor 14 zile, deci nu doar în weekend, sălile de sport/fitness din Pitești vor fi închise.

Toate aceste măsuri au fost luate astăzi de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Argeș.

Precizăm că măsurile au fost decise în baza hotărârii de Guvern prin care restricțiile sunt înăsprite în weekend-uri în toate localitățile din țară în care rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 este mai mare de 4/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori. Amintim că în Pitești rata de infectare este de 4,14 (aici subiectul pe larg).

Aceleași măsuri au fost luate azi de CJSU pentru orașul Ștefănești și comunele Bogați și Miroși. Ca și în cazul Piteștiului, măsurile vor intra în vigoare pe 10 aprilie 2021, ora 00:00 (la noapte), și vor fi valabile 14 zile (până pe 23 aprilie, la ora 23:59).

Măsuri identice sunt deja în vigoare – de mai multe zile – în comunele Bălilești, Dârmănești, Mărăcineni, Valea Iașului, Lerești, Budeasa și Morărești.

TEXTUL INTEGRAL AL HOTĂRÂRII CJSU ARGEȘ (click pe imagini pentru vizualizare):

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *