Sala Polivalentă din Pitești, aflată în construcție, va fi inaugurată „undeva spre iunie” anul viitor, a informat astăzi primarul Cristian Gentea.
„Am fost săptămâna trecută la Sala Polivalentă. Am vorbit cu cei de la CON-A (n.r. – firma constructoare, din județul Sibiu). Ei stau foarte bine. La sfârșitul anului Sala va fi funcțională, rămânând, probabil, partea cu scaunele, tabela…
În orice caz, o putem inaugura undeva la sfârșitul primăverii, undeva spre iunie. Deci, din sezonul următor echipele de baschet și de volei vor putea să-și desfășoare activitatea acolo.
Noi cu ce-am venit suplimentar știți, am mai vorbit: e vorba de branșamentul electric – suntem pe final cu el, zidul de sprijin – luni am dat ordinul de începere a lucrărilor și a rămas parcarea aceea pe strada Basarabiei – suntem în licitație, avem timp suficient să o facem”, afirmă primarul Piteștiului.
Potrivit contractului încheiat cu firma CON-A, termenul de finalizare a Sălii Polivalente din Pitești era luna mai 2022. Autoritățile au susținut, însă, în repetate rânduri că Sala va fi gata în luna noiembrie a acestui an (aici subiectul pe larg).
Amintim că, potrivit autorităților, Sala Polivalentă din Pitești este o investiție de 94,1 milioane de lei, realizată cu bani din bugetul Ministerului Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții. (Foto: Arhivă iulie 2021)