Românii vor avea o nouă zi de sărbătoare legală, nelucrătoare, care ar urma să fie prevăzută ca atare în Codul Muncii: 6 ianuarie, de Bobotează.
O propunere legislativă în acest sens a primit astăzi aviz favorabil în Comisia de muncă a Camerei Deputaților. Informația este furnizată de deputatul USR Cristian Seidler, pentru G4Media.ro.
Pentru a fi pusă în aplicare, propunerea mai are nevoie de votul favorabil al plenului Camerei, care este for decizional în acest caz, și, ulterior, de promulgarea de către președintele Klaus Iohannis.
În prezent, Codul Muncii prevede 15 zile de sărbătoare legală, nelucrătoare.