După cum v-am informat, următoarea localitate din afara Piteștiului, după Bradu, Bascov și Mărăcineni, în care vor circula autobuze de la Publitrans este comuna Oarja.

Astăzi, primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a anunțat și de când vor deveni funcționale traseele Publitrans către această comună: 1 ianuarie anul viitor. „Vom continua să ne dezvoltăm: din ianuarie 2023 se alătură Oarja”, potrivit sursei citate. Și Consiliul Județean Argeș face aceeași precizare: „Oarja se alătură transportului metropolitan din ianuarie 2023”. Traseele urmează să fie stabilite și, ulterior, anunțate din timp.

Consiliul Județean, reamintim, face parte din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Pitești. Asociația a fost înființată pentru a asigura, prin Publitrans, transport de călători cu autobuzele în zona metropolitană Pitești.

Oarja a făcut cerere de aderare la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Pitești, cerere care urmează să fie aprobată mâine.

Amintim că joi, 1 septembrie 2022, vor fi efectuate primele curse, către comunele Bradu, Bascov și Mărăcineni. Informații despre noile trasee și noile tarife, majorate, din transportul Publitrans, AICI.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *