Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, s-a întâlnit astăzi cu reprezentanți ai mediului judiciar din județul Argeș. Judecătorii (foto) i-au pus în vederea înființarea unei noi instanțe, în orașul Mioveni.

„În cadrul discuțiilor cu judecătorii din instanțele argeșene am abordat provocările la nivel de resursă umană și din punct de vedere administrativ-organizatoric. Magistrații mi-au pus în vedere necesitatea înființării unei noi instanțe la Mioveni. De acord!”, afirmă Alina Gorghiu, fără a da alte detalii.

Ministrul Justiției a fost și în orașul Costești, acolo unde lucrările la noul sediu al Judecătoriei sunt aproape gata: „Am vrut neapărat să merg și la Costești, pentru a verifica stadiul lucrărilor noului sediu al Judecătoriei. M-am bucurat să văd că se apropie de final și că va avea o cameră destinată audierii minorilor. Aproape 20 de localități din Argeș contează pe această instanță”.

Alina Gorghiu s-a întâlnit și cu reprezentații parchetelor din județ, care i-au reclamat „deficitul de resursă umană și volumul mare de activitate, determinat de numărul excesiv de dosare repartizate fiecărui procuror”, și cu reprezentanții Baroului Argeș.

„Am încheiat ziua cu o vizită la Penitenciarul-Spital Mioveni. Vestea bună este că se fac progrese în ceea ce privește îmbunătățirea condițiilor de detenție și a condițiilor de muncă. S-au executat și se efectuează în continuare lucrări în acest sens.

Știu că resursa umană este una dintre problemele ANP, așa că am inițiat un memorandum pentru deblocarea unor posturi, care a fost aprobat de Guvern în ședința de astăzi”, spune ministrul Justiției.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *