O fetiță în vârstă de doar 2 ani și 6 luni a murit în camera de gardă a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. Părinții copilului spun că vinovați sunt medicii.

Fetița, din municipiul Timișoara, a fost adusă de părinți la spital pentru că nu îi scădea febra. În plus, pe corp îi apăruseră pete albastre.

Mama fetiței reclamă că zece medici s-ar fi adunat în jurul fetiței sale, după care s-ar fi încuiat în camera de gardă. Nici ea, nici tatăl copilului nu ar fi avut acces acolo și nu ar fi primit nicio informație, în toată această perioadă, despre starea de sănătate a fetiței lor. La trei ore după sosirea la spital, a fost declarat decesul micuței.

Părinții acuză că procedurile efectuate de medici i-ar fi adus sfârșitul copilului lor și vor să facă plângere pentru malpraxis. Medicii de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Timișoara se apără și spun că decesul ar fi fost cauzat de o meningită, care s-ar fi acutizat pe fondul unei boli imunodeficitare de care ar fi suferit fetița.

Rezultatul autopsiei ar fi exclus culpa medicală, potrivit presei timișorene. „Specialiştii de la Institutul de Medicină Legală Timişoara au stabilit că decesul micuţei a fost provocat de meningita de care aceasta suferea, care s-a acutizat pe fondul scăderii imunităţii copilului, care suferea şi de o boală imunodeficitară. Culpa medicală este total exclusă în acest caz”, scrie pressalert.ro. (Sursă foto: antena3.ro)

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *