Astăzi, 24 mai, în intervalul orar 11:00-12:00, circulația rutieră în Pitești pe podul peste râul Argeș va fi restricționată pe sensul de mers dinspre Vivo! Mall către intrarea în oraș (banda 1).
Restricția este pentru executarea lucrărilor de betonare a fundației structurii metalice pe care va fi montat un panou de informare video destinat conducătorilor auto. Pe panou vor fi afișate informații în timp real referitoare la locurile de parcare disponibile în Pitești și localizarea acestora.
Participanții la trafic sunt rugați să circule cu atenție sporită în zonă.
Montarea acestui panou informativ face parte din proiectul mai amplu, intitulat „Crearea unui sistem de managemant al traficului și măsuri pentru gestionarea durabilă a parcărilor în municipiul Pitești”. Proiectul, semnat de Primărie în urmă cu trei ani, este finanțat din fonduri europene nerambursabile și se ridică la aproape 43.000.000 de lei. Acesta mai prevede, printre altele, managementul parcărilor din zona centrală și lucrări de semaforizare.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.