Delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată și abuz de încredere, acestea sunt infracțiunile pentru care va fi trimis în judecată un piteștean în vârstă de 31 de ani. A comis faptele pe parcursul anului 2020, când era agent de vânzări al unei firme din domeniul construcțiilor.

Polițiștii de investigații criminale de la Secția 1 din Pitești au finalizat ancheta în acest dosar, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești.

Potrivit anchetatorilor, în anul 2020, piteșteanul, în aceea perioadă agent de vânzări la o societate din domeniul construcțiilor, și-a însușit sume de bani din încasări, în unele cazuri folosind facturi și chitanțe fiscale false. Și-a păgubit astfel angajatorul cu 50.000 de lei. De asemenea, tot în 2020, bărbatul a refuzat să-i înapoieze angajatorului un telefon mobil și un laptop, cauzându-i o altă pagubă, în valoare totală de 5.500 de lei.

Pentru că se sustrăgea cercetărilor, piteșteanul a fost dat în urmărire prin intermediul sistemului de cooperare Schengen. În această lună, pe 10 mai, a fost prins la Vama Nădlac, când se pregătea să părăsească țara, cu destinația Germania. Se afla într-un autocar, alături de alți călători. A fost oprit la graniță și adus înapoi în Pitești.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată. (Foto: descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *