La Primăria Pitești a fost semnat astăzi contractul de furnizare a unui număr de 20 de autobuze ecologice. Autobuzele vor fi puse în circulație, în Pitești și în zona metropolitană, anul viitor, potrivit primarului.

Contractul, finanțat cu bani europeni, a fost semnat cu Mercedes-Benz Trucks & Buses Romania SRL. Valoarea se ridică la aproape 25.107.000 de lei, fără TVA, iar perioada de execuție este de 13 luni de la data semnării contractului.

Obiectul contractului îl reprezintă furnizarea a 20 de autobuze cu tehnologie hibrid, fiecare cu lungimea de 12 metri. „Autobuzele corespund tuturor standardelor cu privire la nivelul emisiilor, fiind echipate cu un motor Euro VI, etapa D, care are un impact foarte redus asupra mediului.

Autobuzele sunt echipate cu un motor termic cu o capacitate de 7,7 litri și un număr de 6 cilindri în linie. Motorizarea asigură o tehnologie care se remarcă printr-o eficiență crescută, performanțe ridicate și minimizare a valorilor legate de consum și emisii”, informează Primăria Pitești.

„Autobuzele au podea joasă, fiind dotate cu program electronic de stabilitate (ESP), ABS și consolidarea peretelui lateral pentru a crește siguranța pasivă a autovehiculului.

Autobuzele au treptele de acces situate la un nivel scăzut asigurat de podeaua joasă, facilitând îmbarcarea și coborârea ușoară, precum și un flux rapid de pasageri.

Cu geamurile laterale mari, înălțimea îmbunătățită și ampatamentul extins, interiorul transmite o senzație de generozitate, de spațiu aerisit.

Datorită conceptului de iluminat modern, compartimentul pentru pasageri asigură un standard ridicat de vizibilitate.

Scaunele ergonomice asigură un grad superior de confort, datorită suspensiei independente a punții față și a cutiei de direcție care asigură confort prin stabilizarea vehiculului, reducând înclinarea în curbe.

Echipamentele pentru persoanele cu handicap sunt instalate în conformitate cu reglementările europene, fiind disponibile o rampă de acces și o zonă amplă în interior pentru scaune cu rotile”, precizează sursa citată.

„În 2023 vor circula în Pitești și zona metropolitană, pe lângă cele 40 de autobuze electrice care vor fi pe trasee din această toamnă, încă 20 de autobuze moderne, cu tehnologie hibrid”, afirmă primarul Cristian Gentea.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Administrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.