Update, 26 mai 2026, ora 15:23
Cu puțin timp în urmă, IPJ Argeș a anunțat că, în plus față de amenzile date în acest caz, activitatea localului a fost suspendată pentru 10 zile.
”Pe 25 mai 2026, polițiștii Compartimentului Sisteme de Securitate Private de la Secția 4 Poliție Pitești au finalizat verificările, stabilind că, în seara zilei de 15 mai, aproape de miezul nopții, la barul amenajat în incinta localului au fost servite băuturi alcoolice către două minore de 16 ani.
Ca urmare a abaterii constatate, societatea comercială a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei.
Totodată, față de societate a fost aplicată măsura complementară de suspendare a activității localului public pentru o perioadă de 10 zile”.
Știrea inițială, 17 mai 2026, ora 18:50
În seara zilei de vineri, 15 mai 2026, polițiștii au descins în zona unui local de la ieșirea din Pitești către Autostrada A1, local în care era în desfășurare un eveniment privat (concert trap).
Au fost verificate 15 autoturisme și legitimate 35 de persoane. Polițiștii au găsit 11 minori, cu vârste de 16 și 17 ani, care consumau băuturi alcoolice în incinta localului. Cei 11 au primit amenzi însumând 1.900 de lei.
”Din verificări a rezultat că băuturile au fost comercializate de către barmanul unității. Acesta nu a respectat obligația de a verifica împlinirea de către cumpărător a vârstei de 18 ani, fapt pentru care a fost amendat cu 10.000 de lei”, informează IPJ Argeș.
La acțiune au participat polițiști de la Secția 4 din Pitești, colegii lor de la Serviciul Criminalistic Argeș, însoțiți de câinele de serviciu cu specializare în detectarea drogurilor, polițiștii de la Serviciul Acțiuni Speciale (”mascații”) și polițiști de la Biroul Rutier Pitești. (Foto: Arhivă – descriptiv)
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

