Update, ora 14:10

Și Poliția a amendat. „În urma verificărilor efectuate de polițiștii piteșteni în seara zilei de 28 martie 2021, au fost legitimate și urmează a fi sancționate 184 de persoane.

Pentru faptele constatate cu acea ocazie sunt incidente prevederile referitoare la limitarea răspândirii virusului SARS CoV-2 (deplasarea în intervalul 22:00-05:00, nepăstrarea distanțării fizice și a normelor de protecție individuală), dar au fost constatate și încălcări ale Legii 61/1991 privind normele de conviețuire socială și ale legislației privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, în urma activităților desfășurate de polițiști în seara zilei de ieri, 29 martie 2021, în urma întrunirii a peste 1.000 de persoane care și-au exprimat dezacordul față de recomandările medicale, cu încălcarea prevederilor legislației în vigoare referitor la numărul de participanți, la autorizarea manifestației, la respectarea normelor de protecție individuală, polițiștii secțiilor 1-4 Piteşti au aplicat până acum 77 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 23.000 de lei, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19”, informează Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

Știrea inițială, ora 09:35

Jandarmii au aplicat 27 de sancțiuni contravenționale (24 de amenzi și 3 avertismente) în urma protestului de aseară din Pitești. Valoarea totală a amenzilor date ieri se ridică la 12.800 de lei.

Sancțiunile au fost pentru organizarea sau participarea la o adunare publică neavizată de autorități, precizează Jandarmeria Argeș.

Cu o seară înainte jandarmii au aplicat 98 de sancțiuni, valoarea acestora fiind de 27.000 de lei.

Duminică și aseară în Pitești au fost proteste de stradă împotriva noilor restricții hotărâte de Guvern în contextul creșterii numărului de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 (amănunte și imagini de la protestele din cele două zile, AICI).

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *