Administrația uzinei Automobile Dacia a anunțat programul de lucru pentru perioada 8-15 aprilie. Din păcate, sunt prevăzute iar reduceri sau chiar întreruperi ale activității.

La Uzina Vehicule Dacia, Departamentul Presaj își va reduce activitatea pe 11, 12, 13, 14 și 15 aprilie. Va fi afectată activitatea în principal la schimbul 3 și parțial la schimburile 1 și 2.

În plus, la Uzina Mecanica și Șasiuri Dacia (UMCD) activitățile legate de fabricația de motoare (asamblaj și uzinaj) vor fi întrerupte pe 8 și 11 aprilie. Celelalte activități de fabricație din UMCD vor avea program de lucru normal.

„DLRo și celelalte direcții suport își vor adapta programul de lucru și numărul de personal pentru perioada 8-15 aprilie 2022 în funcție de cererea și activitățile clienților”, precizează Administrația uzinei Automobile Dacia din Mioveni.

„Personalul care va rămâne la domiciliu va fi plătit cu 85% și tichet de masă”, se mai arată în notificare.

Uzina Dacia, ca de altfel toată industria auto, este afectată de criza prelungită a semiconductorilor, la care s-au adăugat creșterea prețurilor la energie și războiul din Ucraina.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Economie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *