Incident șocant într-o farmacie din cartierul piteștean Găvana. Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Pitești, s-a tăiat la gât cu un cuțit, în fața soției sale.

Incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de 5 noiembrie. Bărbatul a mers la locul de muncă (o farmacie din Găvana) al soției lui, cei doi fiind în proces de divorț. S-a dus la locul de muncă al soției deși avea ordin de restricție să se apropie de ea.

După mai multe discuții în contradictoriu cu soția, bărbatul s-a tăiat la gât cu un cuțit, provocându-și o rană superficială, care nu i-a pus viața în pericol. A fost transportat la Spitalul Județean de Urgență, unde a primit îngrijiri medicale.

A doua zi, pe 6 noiembrie, polițiștii de investigații criminale de la Secția 2 din Pitești, sub supravegherea procurorului de caz, l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore, pentru încălcarea ordinului de protecție și pentru port și folosire de obiecte periculoase. Astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. (Foto: descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *