Autoritățile au anunțat astăzi că vaccinarea împotriva COVID-19 se va desfășura în școli și licee în perioada 13 septembrie-15 noiembrie, iar în universități în perioada 1 octombrie-1 decembrie 2021.

Vaccinarea vizează elevii (cu vârste începând de la 12 ani), studenții, familiile acestora, cadrele didactice și personalul nedidactic.

Programul de vaccinare va fi stabilit în una sau mai multe zile pe săptămână, în funcție de solicitări, și adaptat astfel încât accesul beneficiarilor să fie permis atât dimineață, cât și după-amiază.

Minorii vor fi însoțiți la vaccinare de aparținătorii legali, iar vaccinarea lor va fi făcută numai în baza consimțământului informat al adulților. Formularul de exprimare a consimțământului pentru minori și chestionarul pentru triaj pot fi descărcate de pe platforma RoVaccinare, AICI și, respectiv, AICI.

Precizăm că vaccinarea în școli, licee și universități se va face cu serurile Pfizer și Moderna.

În învățământul preuniversitar vaccinarea se va desfășura:

-prin intermediul echipelor mobile de vaccinare;

-în cabinetele de vaccinare organizate în unitățile de învățământ;

-în centrele de vaccinare aflate în proximitatea unităților de învățământ.

În învățământul universitar vaccinarea se va desfășura:

-în cabinetele de vaccinare organizate în campusurile universitare;

-în alte spații corespunzătoare.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *