Update, ora 16:00

Incendiul a fost stins. Au ars trei case și o anexă gospodărească. ISU Argeș: „În după-amiaza acestei zile pompierii argeșeni au fost alertați cu privire la izbucnirea unui incendiu în municipiul Pitești, strada General Toma Ghenea.

Primele echipaje au constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă la mai multe construcții și a fost nevoie de intervenția echipajelor cu 13 autospeciale de stins incendii și o ambulanță SMURD de prim-ajutor calificat din cadrul a mai multor subunități din județ.

Intervenția a fost una dificilă deoarece hidranții din zonă nu acopereau necesarul de apă, neavând presiunea suficientă, motiv pentru care a fost nevoie ca autospecialele să se alimenteze de la hidranți aflați la distanțe mai mari de locul evenimentului, iar în același timp 7 dintre cele 13 autospeciale de stingere au efectuat alimentarea celorlalte 6, care acționau la stingerea incendiului.

În urma eforturilor depuse de pompieri, flăcările au fost oprite din dezvoltarea la celelelte imobile aflate în imediata apropiere.

Au ars trei case și o anexă gospodărească, cu o suprafață totală de aproximativ 800 de mp.

La locul incidentului va rămâne o autospecială, pentru a supraveghea zona și pentru lichidarea eventualele focare care s-ar putea reaprinde.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire”.

Update, ora 13:40

Pompierii acționează în continuare pentru lichidarea incendiului.

Update, ora 12:55

Flăcările s-au extins la trei case. Două persoane au avut nevoie de prim-ajutor.

Știrea inițială, ora 12:45

Mai multe echipaje de pompieri intervin la această oră pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe strada General Toma Ghenea, la un fânar, lângă Pensiunea Cristal din Pitești.

Există riscul propagării focului la un număr de trei case din imediata vecinătate.

În sprijinul pompierilor piteșteni au venit și colegii lor de la Mioveni și Costești.

La fața locului a fost trimis și un echipaj cu ambulanță SMURD de prim-ajutor calificat. Vom reveni cu amănunte.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *