Un bătrân în vârstă de 85 de ani a murit carbonizat astăzi în locuința sa din comuna argeșeană Valea Iașului (satul Cerbureni), în urma unui incendiu.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, incendiul a pornit de la jarul căzut din sobă. Bătrânul locuia singur.

Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. „În cursul zilei de 15 ianuarie anul curent, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați cu privire la un incendiu care s-a produs la o locuință din comuna Valea Iașului.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș, care au luat primele măsuri pentru sprijinirea intervenției pompierilor argeșeni în vederea stingerii incendiului.

După stingere, un bărbat de 85 de ani, din aceeași localitate, locatar al imobilului, a fost găsit decedat.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform articolului 192 din Codul Penal (n.r. – ucidere din culpă), cercetările fiind preluate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc, urmând ca pentru stabilirea cauzelor decesului să fie dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale”, informează Poliția Argeș.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *