Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU) a municipalității Pitești i se cere aviz pentru un nou proiect imobiliar. Dezvoltatorul vrea să construiască pe un teren de 22.363 de mp, actualmente teren arabil, de pe strada Gârlei, nr. 74, în cartierul Găvana.
”Se propun următoarele funcțiuni:
-locuințe colective cu regim mic de înălțime, P+2E;
-parcuri, complex sportiv, de recreere și turism;
-căi de comunicație rutieră.
(…) Se propun un număr de 80 de unități locative în imbile colective, un restaurant, sală de sport și agrement și terenuri sportive.
Se asigură un număr de 159 de locuri de parcare, situate în incintă pe platforme betonate.
Se vor amenaja spații verzi în incintă pe o suprafață de 2.114 mp (9,45%) și spații verzi amenajate (ZP) în suprafață de 2.359,50 de mp (10,55%).
Terenul studiat are posibilitate de acces auto de pe latura nordică a lotului studiat, respectiv strada Gârlei, dar și pe latura de sud, strada Zamfirești”, se arată în documentația care va fi supusă avizării în ședința din 20 iulie 2026 a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU) a municipalității Pitești. (Foto: doar cu caracter ilustrativ. Sursă foto: imaacity.ro)
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

