Pentru a veni în sprijinul cetățenilor care domiciliază în mediul rural și pentru a facilita accesul acestora la imunizare împotriva COVID-19, prefectul Emilia Mateescu (foto) a demarat în Argeș proiectul ”Vaccinare în zi de sărbătoare”.

Echipe mobile din centrele de vaccinare se vor deplasa în localitățile din județul Argeș în care se desfășoară zilele comunei, târguri sau festivaluri și vor vaccina toți doritorii. Persoanele interesate trebuie să se prezinte doar cu cartea de identitate și se pot imuniza cu serul Pfizer-BioNTech sau Johnson & Johnson.

Direcția de Sănătate Publică va pune la dispoziție echipele mobile compuse din personal medical și dozele de vaccin, cu ajutorul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș și cu susținerea primăriilor, care vor asigura condițiile necesare pentru realizarea vaccinării și se vor ocupa de informarea cetățenilor.

Prima localitate în care va demara proiectul este comuna Brăduleț: toate persoanele care doresc să se vaccineze sunt așteptate marți, 20 iulie, între orele 09:00-14:00, la Târgul de Sfântul Ilie organizat în satul Brădetu.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *