Față de raportarea anterioară, din urmă cu 24 de ore, în Argeș a crescut atât numărul de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, cât și al pacienților internați în secțiile de terapie intensivă ale spitalelor din județ. Tot în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat alte 7 decese în rândul argeșenilor cu COVID-19.

Potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP), situația epidemiologică din Argeș se prezintă astfel:

-persoane în carantină instituționalizată: 0;
-persoane în izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 4.564, dintre care 1.042 în carantină la domiciliu și 3.522 în izolare;
-persoane internate în spital: 514 (ieri 511);
-persoane internate la ATI: 39 (ieri 36);
-persoane vindecate de la începutul pandemiei: 10.197 (ieri 9.946);
-persoane diagnosticate pozitiv de la debutul pandemiei: 14.110 (ieri 13.831);
-cazuri nou confirmate în ultimele 24 de ore: 279 (ieri 266);
-persoane decedate de la începutul pandemiei: 391 (ieri 384).

DSP nu precizează numărul de teste efectuate în Argeș în ultimele 24 de ore.

Rata de infectare la nivelul întregului județ a urcat la 5,25 la 1.000 de locuitori (ieri era 5,18). (Foto: descriptiv. Sursă: Profimedia)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *