Update, ora 18:00

Șoferița vinovată pentru producerea accidentului are 35 de ani, este din București și a obținut permisul auto doar cu câteva luni în urmă. Soțul ei, de 38 de ani, care era pe scaunul din dreapta față, și-a pierdut mâna dreaptă în urma accidentului. Copilul lor, de 6 ani, aflat pe bancheta din spate, a suferit răni ușoare. 

Biroul de presă al Poliției Argeș vine cu amănunte: „Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș a rezultat că o femeie de 35 de ani din București care conducea un autoturism pe DN 65, pe raza comunei Lunca Corbului, din direcția Pitești spre Slatina, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, pe fondul efectuării unei depășiri și al lipsei de experiență în condus, ar fi revenit brusc pe sensul său de deplasare, împrejurare în care ar fi intrat în coliziune cu autoturismul pe care îl depășea, condus de o femeie de 20 de ani din Pitești, care a ieșit în afara părții carosabile.

Și primul autoturism a ieșit în afara părții carosabile, intrând în coliziune cu un copac.

În urma evenimentului rutier au suferit leziuni conducătoarea primului autoturism, precum și un bărbat de 38 de ani din București, care se afla pe locul din dreapta față (n.r. – bărbatul cu mâna amputată), și un minor de 6 ani, pasager pe bancheta din spate.

De asemenea, din al doilea autoturism au suferit leziuni conducătoarea autoturismului și un bărbat de 49 de ani din Pitești, pasager pe scaunul din dreapta față, și o femeie de 47 de ani din Pitești, pasageră pe bancheta din spate.

Ambele conducătoare auto au fost testate cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”.

Update, ora 15:55

Bărbatul care și-a pierdut mâna dreaptă în accident va fi transportat la un spital din București, cu un elicopter SMURD.

Update, ora 14:15

Poliția Argeș ne informează că circulația rutieră în zonă a fost reluată.

Potrivit primelor informații, accidentul ar fi avut loc din cauza unei depășiri ratate efectuate de femeia aflată la volanul autoturismului BMW.

Update, ora 14:10

În fiecare dintre cele două autoturisme se aflau câte trei persoane. Printre acestea, și un copil în vârstă de 6 ani, care a suferit leziuni ușoare.

Dintre cele șase persoane, patru adulți și copilul vor fi transportați la spital pentru îngrijiri și investigații medicale. O a șasea persoană, o femeie, a fost monitorizată la locul accidentului.

Știrea inițială, ora 13:40

Două autoturisme au fost implicate într-un accident, cu puțin timp în urmă, pe drumul național 65 Pitești-Slatina, în zona Hanului Stejarul din comuna argeșeană Lunca Corbului. Nu mai puțin de șase persoane sunt evaluate medical la fața locului.

Din păcate, în cazul uneia dintre victime a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a o extrage din autoturism, victima având mâna dreaptă amputată în urma accidentului. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 38 de ani, din București, pasager pe scaunul din dreapta față în una dintre cele două mașini (un BMW, condus de o șoferiță începătoare).

Trei echipaje SMURD și alte două de la Serviciul de Ambulanță Județean Argeș acționează la fața locului.

Traficul în zona în care a avut loc accidentul este blocat. Vom reveni cu amănunte.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *