Două autoturisme au fost implicate azi-noapte într-un grav accident de circulație în Schitu Golești, satul Lăzărești.

Ambele mașini au ieșit în decor, iar una dintre ele a acroșat porțile unei gospodării, după care s-a răsturnat.

Accidentul s-a soldat cu două victime: un tânăr de 20 de ani, care era în stare de inconștiență, și un adolescent de 16 ani, care a suferit mai multe traumatisme. ”Echipajele medicale au evaluat și preluat două victime de sex masculin. Prima victimă, în vârstă de 16 ani, era conștientă și prezenta multiple traumatisme. Cea de-a doua, în vârstă de 20 de ani, era inconștientă, dar prezenta semne vitale. Ambele victime au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate”, informează ISU Argeș.

La locul accidentului au intervenit trei echipaje de pompieri, două echipaje SMURD și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean.

Poliția va stabili împrejurările în care s-a produs accidentul. Vom reveni cu detalii.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *