Update, ora 22:05

Poliția confirmă: șoferul, în vârstă de 57 de ani, era băut. ”Astăzi, 2 septembrie 2026, în jurul orei 18:00, polițiștii Municipiului Pitești au fost sezizați cu privire la un accident rutier produs pe strada Aleea Spitalului, în care au fost implicate un autoturism și un motociclu.

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești a reieșit că un bărbat, de 57 de ani, domiciliat în Pitești, care circula cu un autoturism din direcția bulevardului Nicolae Bălcescu spre strada Victor Babeș, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în coliziune cu un stâlp și cu un motociclu, parcat pe trotuar.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că bărbatul de 57 de ani se afla sub influența alcoolului, valoarea fiind mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A rezultat vătămarea corporală ușoară a bărbatului de 57 de ani. Acesta a fost transportat la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea prin analize de specialitate a valorii alcoolemiei în sânge.

De asemenea, față de proprietarul motociclului, un cetățean străin de 27 de ani, a fost dispusă măsura sancționării contravenționale pentru nerespectarea legislației rutiere privind parcarea neregulamentară a motociclului pe trotuar.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă”, a informat IPJ Argeș cu puțin timp în urmă.

Știrea inițială, ora 20:17

Accident rutier în această seară pe Aleea Spitalului din Pitești. Șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Mașina a lovit un scuter parcat în zonă și apoi un stâlp.

Potrivit primelor informații, șoferul ar fi fost băut.

A fost asistat medical la fața locului de un echipaj SMURD și ulterior transportat la Spitalul Județean.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *