Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 1.157.736 de lei între averea dobândită și veniturile realizate împreună cu familia de către Cătălin Alexandru Ioniță, fost director general al Direcției Generale Anticorupție (DGA) din Ministerul Afacerilor Interne, în perioada exercitării funcției publice.

ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor de la Curtea de Apel București, pentru începerea acțiunii de control.

Cătălin Alexandru Ioniță a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, despre drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum și despre existența diferențelor semnificative între averea dobândită și veniturile realizate. Acesta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

În anul 2018, pentru o perioadă de doar șase luni, Cătălin Alexandru Ioniță a fost și șef al Poliției Române. (Sursă foto: digi24.ro)

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *