Mihai Marin, fost primar (la timpul respectiv, de la partidul Pro România al lui Victor Ponta) al comunei argeșene Beleți-Negrești, a fost condamnat astăzi, prin contopirea pedepselor, la 4 ani de închisoare cu executare.

Hotărârea a fost luată în primă instanță, Judecătoria Topoloveni, și nu este definitivă, putând fi contestată.

”Contopeşte pedepsele de 3 ani şi 2 luni de închisoare (n.r. – pentru infracțiunea de distrugere), 9 luni de închisoare (n.r. – pentru infracțiunea de violare a sediului profesional) și 1 an şi 9 luni de închisoare (n.r. – pentru infracțiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri) și îi aplică inculpatului M. M. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 2 luni de închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu și fix de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite în sarcina inculpatului, respectiv 10 luni de închisoare, urmând ca inculpatul M. M. să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani de închisoare în regim de detenție”.

De asemenea, fostul edil trebuie să achite daune materiale Primăriei Beleți-Negrești de 459.976,41 de lei și SC Orange România SA (fostă SC Telekom Romania Communications SA), de 119.043,44 de lei.

În plus, Judecătoria Topoloveni a decis ca timp de 3 ani după ispășirea pedepsei inculpatul să nu poată fi ales sau să ocupe o funcție publică de stat.

Amintim că Mihai Marin a fost trimis în judecată în februarie 2022 pentru infracțiunile de violare a sediului profesional, de distrugere și, respectiv, de sustragere sau distrugere de înscrisuri. Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 12 spre 13 decembrie 2021, Mihai Marin, la vremea respectivă primar, a incendiat mai multe încăperi din sediul Primăriei Beleți-Negrești și mai multe înscrisuri – aici subiectul pe larg.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *