Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș atrage atenția asupra „situației epidemiologice alarmante la nivel european, cu 13 state membre afectate la ora actuală de apariția influenței (n.r. – gripei) aviare înalt patogene, state printre care se numără și România (județul Timiș)”.

În acest context, DSVSA cere măsuri imediate și în gospodăriile argeșenilor:

-separarea în cadrul gospodăriei, în măsura posibilităților, a rațelor și gâștelor de alte păsări domestice;

-evitarea prin toate mijloacele a creșterii păsărilor domestice în aer liber; acestea trebuie ținute închise obligatoriu în spații de cazare special amenajate; atunci când acest lucru nu este posibil, hrănirea și adăpostirea păsărilor se vor realiza într-o zonă acoperită, la care nu pot avea acces păsările sălbatice;

-interzicerea adăpării păsărilor domestice cu apă din rezervoarele de apă de suprafață accesibile păsărilor sălbatice;

-evitarea intrării mai multor persoane în zona de exploatare a păsărilor domestice, mișcările limitându-se la o singură persoană (proprietarul exploatației);

-prevenirea contactului cu alte specii de mamifere, inclusiv rozătoare și animale de companie;

-aplicarea măsurilor suplimentare de evitare a introducerii/diseminării unei eventuale infecții prin folosirea unor încălțăminte diferite în spațiul de exploatare a păsărilor domestice sau a unui amplasament special amenajat pentru dezinfecția încălțămintei;

-prevenirea oricărui contact direct și indirect între păsările sălbatice vii, în special cele de apă și păsările domestice, și alte păsări, în special rațele și gâștele.

„Va trebui limitat pe cât posibil accesul tuturor păsărilor domestice și a păsărilor sălbatice captive la luciul de apă, lacuri, bălți, râuri și la oricare altă amenajare hidrologică artificială sau naturală”, avertizează Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș.

Wikipedia: „Gripa aviară este un tip de gripă care afectează în principal păsările, dar poate infecta și specii de mamifere. 

(…) Un virus al gripei aviare, H5N1, a fost identificat în 1997 în Asia și a creat panică în lumea întreagă, vorbindu-se de iminența unei epidemii de proporții. În octombrie 2005, virusul H5N1 a ajuns și în România, fiind identificat la păsări din localitatea Ceamurlia de Jos, județul Tulcea. România este prima țară europeană unde prezența acestui virus a fost confirmată în mod oficial.

De la primele contaminări prin contact direct pasăre-om din Hong Kong, în 1997, s-a raportat un număr semnificativ de infecții și decese în Asia de Sud-Est.

Rata ridicată a mortalității este explicată prin lipsa unui sistem imunitar uman „specializat” împotriva acestui virus. Neavând o istorie de contact cu virusul, riscul de expunere și de deces este foarte ridicat în cazul omului. Dacă o persoană care suferă de influență ajunge într-un contact strâns cu o pasăre bolnavă de gripă aviară, există posibilitatea să contacteze boala, infectându-se și cu acest virus. Cei doi viruși întâlnindu-se în același organism gazdă, pot fi capabili de schimb de material genetic, în urma căruia noul virus rezultat se poate transmite liber de la om la om fără obstacole. Încă nu există dovezi că virusul gripei aviare s-ar putea transmite de la om la om, oamenii de știință fiind de părere că schimbul genetic încă nu s-a produs”. (Foto: descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *