O nouă afacere este în pregătire în județul Argeș. Este vorba despre o fermă avicolă în sistem ecologic pentru găini ouătoare și creștere tineret (pui de găină), care va fi construită în comuna Rătești.

Investiția se ridică la 1,5 milioane de euro și este a firmei argeșene Ouă de țară SRL, din Budeasa.

Ferma avicolă va fi construită pe un teren de 300.000 de mp pe care firma l-a cumpărat în anul 2020 (teren arabil și ape stătătoare), situat pe tarlaua 83, la 185 de metri distanță de Râul Neajlov.

Viitoarea unitate avicolă va avea 3 hale pentru producția de ouă (fiecare cu o capacitate de 24.000 de găini ouătoare), o hală pentru tineret înlocuire (pui de 0-16 săptămâni, hală cu o capacitate de 78.000 de capete) și alte construcții aferente (depozit, filtru sanitar etc.).

Potrivit proiectului, ferma va fi gata în 2 ani și va avea o suprafață construită de 8.576 de mp. La fermă vor lucra 10 angajați.

”Păsările vor avea acces la pășune pe o suprafață de 45.000 de mp (1 m²/pasăre), condiție obligatorie pentru producția ecologică

În cadrul fermei se vor folosi exclusiv agenți ecologici de spălare. Prin specificul activității, societatea utilizează doar produse certificate ecologic”, se arată în documentație.

Proiectul se află în faza obținerii avizelor necesare pentru demararea lucrărilor de construire. (Foto: Arhivă – cu titlu ilustrativ)

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Economie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *