Update, ora 20:20

Elena Udrea a fost dusă la arest în cadrul Poliției de Frontieră Petrich, scrie G4Media.

Update, ora 18:35 

Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria, la Kulata, aproape de granița cu Grecia. În momentul reținerii sale, Udrea se afla cu un bărbat în mașina cu care a plecat din țară.

Update, ora 17:30

Poliția confirmă plecarea Elenei Udrea din țară: „Astăzi, în jurul orei 15:30, Poliția Capitalei a primit de la instanță documentele privind executarea pedepsei cu închisoarea pentru 3 persoane, respectiv o femeie (n.r. – Elena Udrea) și doi bărbați.

Astfel, având în vedere decizia instanței, conform procedurilor legale, polițiștii Serviciului Investigații Criminale din Poliția Capitalei și polițiști din cadrul I.P.J. Ilfov s-au deplasat la domiciliile celor 3 persoane vizate, precum și în locurile pretabile a se afla acestea.

Față de cei doi bărbați a fost pusă în aplicare măsura, urmând a fi încarcerați.

Femeia nu a fost găsită la domiciliu sau la adresele cunoscute, fapt pentru care a fost declanșată procedura pentru punerea în urmărire.

Facem precizarea foarte clară că persoana care nu a fost depistată nu avea dispuse măsuri preventive sau interdicții.

Imediat după primirea documentelor la nivelul Poliției Capitalei, în jurul orei 15:30, s-au efectuat verificări, în urma cărora a reieșit că aceasta a părăsit teritoriul României, în cursul acestei dimineți, anterior momentului pronunțării de către instanță a sentinței definitive. Reiterăm faptul că până astăzi, la momentul pronunțării instanței, nu erau dispuse măsuri preventive sau interdicții.

Se continuă activitățile specifice pentru depistarea și încarcerarea persoanei”.

Update, ora 16:50

Pentru că nu a fost găsită de Poliție la domiciliul ei din Corbeanca și nici la alte adrese cunoscute, Elena Udrea a fost dată în urmărire. Este posibil ca Udrea să fi fugit din țară azi dimineață, înainte de pronunțarea sentinței, cu un autoturism, prin Vama Giurgiu, potrivit presei centrale.

Știrea inițială, ora 14:15

Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”. Verdictul a fost dat astăzi de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Hotărârea este definitivă, urmând ca în cursul zilei de azi Udrea să fie încarcerată.

Practic, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestațiile în anulare formulate de DNA și, respectiv, Elena Udrea și alți inculpați din dosar și a menținut hotărârea de condamnare la 6 ani de închisoare pronunțată tot la ÎCCJ în 2018.

DNA ceruse contestație în anulare pentru a obține pedepse mai mari, dar și condamnarea lui Ion Ariton, fost ministru al Economiei, care a fost achitat, în timp ce Elena Udrea și ceilalți condamnați solicitaseră contestație în anulare în speranța că o rejudecare a procesului le-ar putea aduce sentințe mai blânde sau chiar achitarea.

De asemenea, prin hotărârea judecătorilor, Elena Udrea trebuie să achite 8.116.800 de lei despăgubiri civile către Autoritatea Naţională pentru Turism şi 900.000 de euro către doi martori. Pe deasupra, instanţa a decis confiscarea de la Udrea în folosul statului a sumelor de 695.367 de lei şi 296.076 de lei.

Elena Udrea a fost condamnată pentru infracțiuni din 2011, din perioada în care era ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului (aici amănunte). (Sursă foto: G4Media)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *