Mâine, 25 octombrie 2022, se va produce o eclipsă de Soare, care va fi vizibilă ca parțială din România. Luna va începe să acopere Soarele din dreapta-sus.
Fenomenul va avea loc când Soarele se va afla sus pe cer și va putea fi observat numai cu filtre speciale: filtru de sudură foarte închis la culoare sau filtru Mylar. „Nu încercați să vedeți eclipsa prin ochelari de Soare sau alte metode improvizate, pentru că vă puteți pierde vederea!”, avertizează specialiștii de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Capitală.
Eclipsa va putea fi observată de pe tot teritoriul țării noastre, acoperirea Soarelui urmând să fie, în funcție de zonă, între 33 și 44%. Zonele în care acoperirea va fi mai mare (de 44%) se află în nord-estul țării.
Potrivit specialiștilor, eclipsa va începe la momente diferite. Cel mai devreme va începe în nord-vestul țării, la ora 12:20, iar cel mai târziu, în sud-est, la ora 12:28. În Pitești eclipsa va începe la ora 12:24, va avea maximul la 13:36 și se va încheia la 14:46. Gradul de acoperire a Soarelui va fi de 37,4%.