Ministerul Dezvoltării anunță finalizarea pentru municipiul Pitești a procedurii de atribuire a achiziției publice pentru 40 de autobuze electrice, fiecare cu o lungime de circa 12 metri, operabile în condiții de deal. Întrucât termenul pentru depunerea contestațiilor a expirat și nu au fost primite contestații, urmează să fie încheiat contractul de furnizare.

Câștigătoare a fost declarată firma Solaris Bus & Coach, producătorul polonez de la care, în urmă cu câțiva ani, Publitrans Pitești a cumpărat mai multe autobuze Solaris Urbino alimentate cu combustibil de tip diesel. Produsul ofertat, potrivit Ministerului Dezvoltării, este Solaris Urbino Electric.

Contractul, în valoare de 100.408.000 de lei (fără TVA), include livrarea a 40 de autobuze electrice și a 11 stații de încărcare și a 40 de stații de încărcare lentă. Nu este precizat calendarul livrărilor.

Finanțarea este asigurată de Ministerul Dezvoltării, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 (bani europeni). Procedurile de atribuire au fost derulate de minister, fiind vorba despre un proiect care vizează achiziționarea de autobuze electrice pentru mai multe orașe din România.

Mai precizăm că producătorul polonez a câștigat contractul într-o competiție cu alte patru firme: una din Turcia (producător), una din Israel (importator, care livrează autobuze chinezești), o firmă româno-turcă (importator ISUZU) și o firmă din China (producător). (Foto: descriptiv – modelul Solaris Urbino Electric 12)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Administrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *