Update, 26 iulie 2024, ora 13:15
Porr a prelungit până luni dimineață perioada în care drumul provizoriu din zona șantierului podului de pe strada Depozitelor va fi închis circulației rutiere.
„Cu toată bunăvoința constructorului, dificultatea operațiunilor de stabilizare a structurii podului impune măsuri restrictive suplimentare.
Astfel, pentru siguranța participanților la trafic și a muncitorilor din șantier, perioada în care este închis traficul rutier pe drumul tehnologic se prelungește până luni, 29 iulie.
De luni, 29 iulie, de la ora 10:00, se poate circula din nou pe acest traseu până la finalizarea podului”, transmite Primăria Pitești.
Știrea inițială, 22 iulie 2024, ora 21:00
Primăria Pitești informează: „Podul de peste pârâul Bascov din strada Depozitelor, o investiție necesară în zona nordică a infrastructurii rutiere, este aproape de finalizare.
Deși planificarea lucrărilor prevedea ca în luna august pe drumul provizoriu circulația să fie restricționată (închisă) timp de trei săptămâni, constructorul ne dă o veste bună: disconfortul în trafic va fi redus și reprogramat, întrucât lucrările sunt avansate.
Astfel, timp de trei zile, începând de mâine, 23 iulie, de la ora 07:00, și până în 26 iulie, se închide traficul rutier pe acest tronson de drum provizoriu.
Măsura este absolut necesară pentru siguranță în această etapă a proiectului, anunță constructorul.
Autovehiculele au la dispoziție rute ocolitoare: spre Râmnicu Vâlcea – strada George Coșbuc, bulevardul Nicolae Bălcescu; spre Calea Câmpulung – A1, dinspre Bascov”.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.