Deputatul USR de Argeș Ionuț Moșteanu a anunțat astăzi, pe pagina sa de socializare, că și-a înaintat demisia din Parlament.

„Astăzi mi-am înaintat demisia din Parlament, alături de toți colegii USR parlamentari, pentru a nu primi pensie specială. E un gest firesc, care vine ca o continuare a luptei din ultimii 4 ani împotriva pensiilor speciale.

Printre primele proiecte depuse de parlamentarii USR a fost acesta: eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Proiectul este și astăzi ținut în sertarele Parlamentului de vechii politicieni, care țin cu dinții de privilegiile lor.

Am continuat și USR a depus mai multe proiecte de eliminare a pensiilor speciale, însă mereu s-a lovit de același refuz al vechii clase politice. Mai mult, în loc să le elimine, au introdus o nouă categorie de privilegiați: pentru aleșii locali. Astfel, de la 1 ianuarie, toți foștii primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de CJ urmează să încaseze pensie specială. Pentru a opri noile pensii speciale, soluțiile sunt simple: Parlamentul adoptă proiectul USR de eliminare a pensiilor speciale pentru aleșii locali ori Guvernul emite un OUG pentru abrogarea articolului din Codul Administrativ”, explică Moșteanu.

Ionuț Moșteanu a fost ales deputat în 2016.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihaela Grigorescu
Mai multe în Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *