Update, ora 20:20

„Guvernul a aprobat în ședința de astăzi demararea lucrărilor pentru construirea a trei noi obiective care vor fi realizate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții.

Primul obiectiv vizează stadionul „Gheorghe Hagi” din municipiul Constanța, un proiect în valoare de 490.936.487,01 lei și cu o capacitate de 18.000 de locuri.

Al doilea proiect are în vedere construirea stadionului „Nicolae Dobrin” din municipiul Pitești, cu o valoare de 372.856.532,03 lei (n.r. – mai puțin față de valoarea anunțată inițial, de 494.810.000 de lei) și o capacitate de 15.200 de locuri pentru spectatori.

Ambele stadioane vor fi realizate pentru asigurarea cerințelor de clasificare UEFA 4.

Tot astăzi a fost aprobată demararea lucrărilor pentru patinoarul artificial din municipiul Sfântu Gheorghe, cu o valoare de 245.396.751,35 de lei și o capacitate de 2.180 de spectatori, servind ca bază practicării hocheiului pe gheaţă.

Cele trei obiective vor fi realizate la standarde optime de funcționare și vor dispune de dotări moderne pentru antrenamente, competiții și evenimente cu caracter sportiv, în conformitate cu normele europene”, transmite Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

În ceea ce privește viitorul nou stadion de fotbal din Pitești, CNI a scos la licitație proiectarea (care va dura 7 luni) și execuția (29 de luni). Desemnarea firmei care va face proiectul tehnic și care va construi stadionul a fost întârziată de o contestație.

Update, ora 18:25

Guvernul a aprobat astăzi memorandumul pentru demararea construirii viitorului nou stadion de fotbal „Nicolae Dobrin” din Pitești (a fost aprobată finanțarea).

Viitorul stadion va avea o capacitate de 15.200 de locuri în tribune pentru spectatori.

În cadrul viitorului complex sportiv va fi amenajat și Centrul de copii și juniori al lui FC Argeș și, de asemenea, vor funcționa secțiile de box, judo, lupte și karate.

Știrea inițială, ora 13:30

În ședința sa de astăzi, care a început la ora 12:00, Guvernul României va aproba memorandumul pentru demararea lucrărilor de construire a viitorului nou stadion „Nicolae Dobrin” din Pitești.

Premierul Marcel Ciolacu a precizat înainte de debutul ședinței de guvern: „Avem și două proiecte majore în domeniul sportului prin care onorăm doi mari sportivi ai țării și aș dori pe această cale să îi mulțumesc lui Gică Popescu, cu care m-am sfătuit în această privință.

Primul este stadionul care poartă numele marelui nostru fotbalist Gheorghe Hagi, la Constanța. Este un proiect de aproape 100 de milioane de euro, cu 18.000 de locuri. Al doilea este stadionul numit „Nicolae Dobrin”, în cinstea acestui fotbalist român de excepție. Stadionul din Pitești va costa circa 75 de milioane de euro și va avea 15.200 de locuri”.

În noiembrie 2023, potrivit unui alt memorandum adoptat la aceea vreme de Guvern, valoarea actualizată a proiectului se ridica atunci la 494.810.000 de lei. Documentul prevedea ca termen de finalizare a stadionului anul 2026 (fără a fi precizată, la timpul respectiv, o dată mai exactă) – AICI DETALII.

Amintim că viitoarea nouă arenă „Nicolae Dobrin” va fi construită de Compania Națională de Investiții (CNI) pe amplasamentul vechiului stadion, care a fost demolat. Alte amănunte despre viitorul stadion – AICI.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Sport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *