Filarmonica Piteşti deschide noua stagiune, a XV-a, joi, 16 septembrie, la ora 19:00, la Centrul Multifuncţional, printr-un concert simfonic integrat Festivalului Internațional „George Enescu”.

Alături de orchestra simfonică a instituţiei, dirijată de Constantin Grigore, revine, ca solist, violoncelistul Ștefan Cazacu. Acesta va interpreta Variațiunile rococo pentru violoncel și orchestră de Ceaikovski. În partea a doua, publicul va audia Simfonia nr. 9 în mi minor, Din lumea nouă de Dvořák.

După absolvirea studiilor muzicale în ţară, dirijorul Constantin Grigore a urmat şi cursurile Academiei de Muzică „Karol Lipinski” din Polonia. A fost îndrumat de maeştri recunoscuţi, ca Horia Andreescu, Petru Andriesei, Ilarion Ionescu-Galaţi şi Marek Pijarowski (Polonia).

A participat la masterclassuri în Malaga, Viena şi Varşovia. A susţinut concerte cu orchestre studenţeşti ale U.N.M.B., dar şi ale formaţiilor muzicale de gen: Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, Orchestra Teatrului de Operă și Balet „Oleg Danovski”, Orchestra Teatrului Naţional de Operetă și Musical din Bucureşti, filarmonicile din Iași, Timișoara, Râmnicu Vâlcea, Ploiești, Craiova, Piteşti și Sibiu, Orchestra Naţională a Republicii Moldova, Filarmonica din Kielce şi Orchestra de cameră R-20 din Weoclaw, ambele din Polonia.

În 2009 a dirijat Bucharest Symphonic Pops la concertul susţinut în Bucureşti, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, de Al Bano şi Montserrat Caballe, iar în 2014 a susținut un turneu de concerte în Coreea de Sud, la pupitrul orchestrei Filarmonicii „Oltenia” din Craiova.

Din 2009 este invitat să susțină concerte la fiecare ediție a Festivalului Internațional „George Enescu”.

În prezent, Constantin Grigore este dirijorul principal al Orchestrei Camerata Regală și al Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București.

Deși tânăr (27 de ani), violoncelistul Ștefan Cazacu s-a impus deja pe scenele naționale și internaționale. Talentul îl moștenește de la tatăl său, marele violoncelist Marin Cazacu, alături de care a început studiul muzical, și de la mama sa, flautistă.

Absolvent al Universității Naționale de Muzică București, la clasa profesorului Răzvan Suma, și al Universității de Muzică din Viena, Ștefan Cazacu a obținut numeroase premii naționale (concursurile Eurovison Young Musicians, Paul Constantinescu, George Georgescu, Mihail Jora și Premiul Tînărului Interpret oferit de revista Actualitatea Muzicală) și internaționale (în Austria și Croația).

A susținut recitaluri în Olanda, Ungaria, Germania, Austria, Israel și România și a colaborat cu toate orchestrele simfonice din țară, dar și din Chișinău, Valencia și Alicante. Dintre dirijorii alături de care a urcat pe scenă îi menționăm pe Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Cristian Măcelaru, Camil Marinescu și Theo Wolters.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Cultură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *