Un cutremur s-a produs sâmbătă, 25 septembrie, la ora 08:48, în zona seismică Făgăraș-Câmpulung Muscel, în județul Argeș. Conform Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, a fost un cutremur slab, cu o magnitudine de 2.8 grade pe scara Richter și de intensitate I în zona epicentrală.

Cutremurul s-a produs la o adâncime de 5 km și la distanță de 58 de km nord de Pitesti, 63 de km sud-est de Sibiu, 82 de km sud-vest de Brașov, 117 km nord-vest de Ploiești, 132 de km nord-est de Craiova și 154 km nord-vest de București.

Zona seismică Făgăraș-Câmpulung este a doua zonă seismică majoră a României, după regiunea Vrancea. Seismele făgărășene se produc de obicei în crusta terestră, la adâncimi cuprinse între 2-5 km și maximum 40-45 de km.

Magnitudinea maximă posibilă a cutremurelor din regiunea Făgăraș-Câmpulung este în jur de 6.5 grade pe scara Richter.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *