Sorin Gheorghe Pătrașcu, copilot al elicopterului care s-a prăbușit miercuri seara în județul Constanța, va fi înmormântat în localitatea sa natală, satul Pădureți al comunei argeșene Lunca Corbului.

Ceremonia militară și religioasă va avea loc sâmbătă, 5 martie, cu începere de la ora 12:00.

Pe timpul desfășurării funeraliilor, atât în cazul înmormântării militarului originar din Argeș, cât și al celorlalți șapte militari care au murit în catastrofa aviatică, „în semn de omagiu adus camarazilor care și-au pierdut viața, aeronave ale Forțelor Aeriene Române și ale aliaților care execută misiuni de poliție aeriană întărită în România vor executa survoluri ale zonelor în care au loc ceremoniile”, anunță Ministerul Apărării Naționale.

În vârstă de 27 de ani, originar din comuna Lunca Corbului, absolvent al Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov, Sorin Pătrașcu era stabilit în Constanța. Angajat în Armată din anul 2016, cu 500 de ore de zbor la activ, era cel mai tânăr dintre membrii echipajului.

Toți cei opt au fost înaintați în grad post-mortem, Sorin Gheorghe Pătrașcu fiind înaintat în gradul de căpitan.

Amănunte despre tragedia aviatică în care și-a pierdut viața și argeșeanul Sorin Gheorghe Pătrașcu, AICI.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *