Echipe ale Comisariatelor Județene pentru Protecția Consumatorilor Prahova și Argeș, sub coordonarea comisarului-șef al Regiunii Sud Muntenia, Ion Iordăchescu, au desfășurat o acțiune de control la Autogara Sud Pitești (Astra).

Au fost controlate 7 vehicule (autobuze și microbuze) care urmau să intre pe traseu în ziua respectivă și spațiile destinate publicului. 5 dintre vehicule au fost oprite să intre pe traseu. De asemenea, Autogara a fost oprită de la prestarea serviciului până la remedierea deficiențelor.

Pentru că nu a respectat măsurile dispuse în timpul controlului, ulterior operatorul economic a fost amendat cu 20.000 de lei. Comisarii de la Protecția Consumatorilor au dat și alte amenzi, suma totală a sancțiunilor contravenționale ridicându-se la 80.000 de lei.

Ce nereguli au găsit comisarii de la OPC

Deficiențe tehnice ale vehiculelor

-balustrade de sprijin nefixate corespunzător;

-praguri deteriorate;

-podele cu porțiuni sparte;

-scaune defecte;

-instalații de aer condiționat nefuncționale.

Deficiențe ale Autogării

-starea precară la nivel de dotări și de curățenie a spațiilor de așteptare;

-mobilier exterior deteriorat și nefixat.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *