Comisia mixtă de control înființată prin ordin de prefect face verificări la Spitalul de Pediatrie din Pitești.

Prefectul de Argeș, Radu Perianu: „Control în desfășurare la Spitalul de Pediatrie Pitești. Trei saloane ale Secției Oftalmologie necesită igienizare. În Blocul Alimentar pe unele porțiuni ale plafonului sunt urme de infiltrații cauzate de lucrările care sunt la nivelul superior, iar pavimentul are fisuri.

În Secția ATI nu se asigură normativul de personal medical superior. Din păcate, există doar 2 medici ATI, care lucrează cu spitalul în baza unui contract de colaborare. Posturile libere au fost scoase la concurs, dar nu au fost ocupate.

La etajul VI, acolo unde sunt lucrări de reabilitare, când au mers în control inspectorii ISU au găsit mai multe persoane care au încălcat prevederile legale privind fumatul. Este vorba despre personal al societății comerciale care se ocupă de lucrări. Firma a fost amendată cu 1.000 de lei.

De asemenea, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență au constatat mai multe nereguli pe linie de organizare în instituție în ceea ce privește apărarea împotriva incendiilor. Nu este actualizat planul de evacuare în caz de situații de urgență, nici planurile privind managementul situațiilor de urgență. În incinta unității spitalicești, la secțiile de pe mai multe etaje, paturile mobile sunt mai late decât ușile, lucru care poate afecta evacuarea pacienților în caz de urgență”.

Din comisia înființată prin ordin al prefectului care verifică spitalele de stat din județul Argeș fac parte reprezentanți ai DSP, ISU, DSVSA, ITM și CAS. Până acum, au mai fost făcute controale la Spitalul Județean de Urgență din Pitești, Spitalul Municipal Câmpulung și Spitalul Orășenesc Costești.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *