Update, ora 10:00

Primarul Capitalei Federației Ruse spune că la uzina din Moscova cumpărată de la Renault vor fi fabricate pe viitor automobile Moskvitch. Populară în URSS în anii 80, marca și-a încetat activitatea la începutul anilor 2000.

Știrea inițială, ora 09:10

Renault Group și-a vândut activitățile din Rusia către entități ale statului rus.

Consiliul de Administrație al Renault Group a aprobat în unanimitate semnarea acordurilor cu privire la cedarea 100% a uzinei Renault Rusia către Primăria Moscova şi a întregului capital deținut de Grup la AvtoVAZ (67,69%) către NAMI (Institutul Central rus de Cercetare şi Dezvoltare a Automobilelor şi Motoarelor).

Potrivit Renault, încheierea acestor tranzacții nu este supusă niciunei condiții, toate autorizațiile necesare fiind deja obținute.

Acordurile prevăd o opțiune de răscumpărare de către Renault Group a participaţiei sale în cadrul AvtoVAZ, care poate fi exercitată în anumite perioade în cursul următorilor șase ani.

„Azi am luat o decizie dificilă, dar necesară, în deplină responsabilitate faţă de cei 45.000 de salariați pe care îi avem în Rusia, în dorința de a menține performanța Grupului şi a posibilității de a reveni în viitor în această țară, într-un context diferit. Am încredere în capacitatea Renault Group de a accelera transformarea sa şi de a-şi depăși obiectivele pe termen mediu”, declară Luca de Meo, CEO al Grupului Renault.

Renault, compania mamă a Dacia, decisese anterior să își suspende activitățile la uzina sa din Moscova și la uzinele AvtoVAZ începând din 23 martie 2022, pe fondul sancțiunilor internaționale împotriva Rusiei ca urmare a invadării Ucrainei.

Distribuie
  • Dacia anunță

    Lansată în luna august 2018, platforma de vânzări online a mărcii Dacia s-a impus ca un in…
  • Date de ultim moment despre Dacia

    Date de ultim moment despre Dacia, comunicate în această dimineață de Asociația Constructo…
  • Dacia face un anunț de ultimă oră

    Prezentat în premieră mondială la sfârșitul lunii februarie la Salonul Auto de la Geneva, …
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Economie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *