Șoferul în vârstă de 21 de ani partener Bolt implicat în accidentul mortal de luni din zona Metro Pitești a fost sancționat de Poliție, în urma cercetărilor care se fac în acest caz. Motivul: a efectuat transport în regim de ride sharing în altă localitate decât cea pentru care deținea autorizație în acest sens.

Cu ocazia cursei care mai târziu avea să se termine tragic pentru clientul său (Alin Marinete, de 47 de ani), șoferul partener Bolt a ieșit cu mașina din Pitești, localitatea în care era autorizat să facă transport alternativ de persoane.

Comunicatul Poliției Argeș, transmis cu puțin timp în urmă: „În ziua de 23 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au constatat, ca urmare a verificărilor, că un tânăr de 21 de ani din Pitești efectua transport alternativ de persoane cu autoturismul în altă localitate decât cea de autorizare.

Ca urmare a abaterii constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă de 2.000 de lei, conform OUG 49/2019 privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto, totodată fiind aplicată măsura complementară de reținere a certificatului de înmatriculare în vederea suspendării dreptului de a utiliza vehiculul pentru o perioadă de 6 luni”.

Șoferul partener Bolt implicat în accidentul mortal de luni, 21 noiembrie 2022, din zona Metro Pitești este în stare de libertate, anchetatorii făcând în acest caz cercetări într-un dosar penal deschis pentru ucidere din culpă.

AICI AMĂNUNTE DESPRE ACCIDENTUL MORTAL DE LUNI, 21 NOIEMBRIE 2022, DIN ZONA METRO PITEȘTI.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *