Lucrările la secțiunea 5 Curtea de Argeș-Pitești a viitoarei autostrăzi Sibiu-Pitești au ajuns la un stadiu fizic de peste 60%, potrivit unui anunț publicat în această dimineață de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Potrivit sursei citate, se lucrează la:

-montarea de tablieri structuri metalice;

-betonare și armare la structura numărul 15;

-betonări și armări la zidurile de sprijin;

-amenajări și betonări la nodul rutier Bascov, care va face conexiunea secțiunii 5 a autostrăzii Sibiu-Pitești cu autostrada București-Pitești. Amănunte oferă Horea Sântu, director tehnic Webuild:

Amintim că traseul acestei secțiuni – în lungime de 30,35 de km – începe în zona municipiului Curtea de Argeș, continuă paralel cu râul Argeș și se termină la actuala centură a municipiului Pitești.

Contractul încheiat între constructorul Webuild (Italia) și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prevede o perioadă de execuție de 48 de luni. Lucrările au început în septembrie 2021, iar termenul de finalizare este toamna anului 2025. Garanția lucrărilor: 120 de luni (10 ani). Valoarea contractului: 1,710 miliarde de lei plus TVA (fonduri europene nerambursabile). (Sursă video: CNAIR)

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *