Medicul militar Valeriu Gheorghiţă (foto), cel care coordonează campania de vaccinare împotriva COVID-19 în România, spune că redeschiderea școlilor nu este condiționată de vaccinarea cadrelor didactice. „Cadrele didactice și personalul din învățământ sunt prioritizate, pentru că deservesc realmente o activitate esențială extrem de importantă pentru societate și sistemul educațional din țara noastră și cu siguranță vor avea prioritate la vaccinare. Dar deschiderea școlilor nu este condiționată de vaccinare”, a declarat Valeriu Gheorghiță pentru Digi24.
Gheorghiță a precizat că vaccinarea anti-COVID a cadrelor didactice va începe în a doua etapă a campaniei, etapă programată să demareze după jumătatea acestei luni.
„Intenționez ca după jumătatea lunii ianuarie să începem vaccinarea pentru etapa a doua, în mod deosebit cu cele mai vulnerabile persoane, persoane la risc să dezvolte infecții severe și, de asemenea, cu risc să răspândească rapid infecția, cum este cazul celor internați în centrele medico-sociale și centrele rezidențiale”, a afirmat coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID.
Amintim că există posibilitatea ca doar elevii din clasele primare să revină fizic la cursuri pe 8 februarie, dată de la care ar putea fi redeschise și grădinițele. “Conform unui scenariu pe baza căruia reprezentanţii din Educaţie discută acum cu reprezentanții din Sănătate, grădiniţele şi clasele primare s-ar putea redeschide la începutul semestrului al doilea, adică luni, 8 februarie”, a precizat recent ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu (aici subiectul pe larg).