Un bărbat de 55 de ani și un minor de 17 ani s-au bătut astăzi într-un autobuz Publitrans. Echipaje de polițiști și un echipaj SMURD au intervenit la fața locului. Bărbatul de 55 de ani a fost transportat la Spitalul Județean. Poliția a întocmit dosar penal, urmând să stabilească și de la ce a pornit conflictul.

Biroul de presă al Poliției Argeș face precizări: „Astăzi, în jurul orei 14:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că într-un mijloc de transport public în comun (n.r. – un autobuz Publitrans) ar fi avut loc o stare conflictuală între două persoane.

La fața locului (n.r. – în zona sensului giratoriu de pe bulevardul Petrochimiștilor din cartierul Prundu) s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 4 Poliţie Pitești, dar și un echipaj medical.

Din primele verificări s-a stabilit că în urma unui conflict spontan între un minor de 17 ani și un bărbat de 55 de ani, pasageri în mijlocul de transport, a avut loc o altercație, cei doi lovindu-se reciproc.

Ambelor persoane le-au fost acordate îngrijiri medicale, bărbatul de 55 de ani fiind transportat la spital pentru investigații suplimentare.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform articolului 193 din Codul Penal (n.r. – pentru lovire sau alte violențe), iar polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun”. (Sursă: Facebook – Info Trafic Pitești)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *