Update, 2 iunie 2025, ora 09:05 

Proiectul a primit aviz favorabil din partea Comisiei Tehnice pentru Amenajarea Teritoriului și Urbanism a municipalității Pitești, în vederea elaborării Planului Urbanistic Zonal pentru realizarea investiției. S-au înregistrat 7 voturi ”pentru” și 1 abținere. Nu au existat voturi ”împotrivă”.

Știrea inițială, 20 mai 2025, ora 12:22 

SC Ascendent Imob 24 SRL a cerut municipalității piteștene aviz de oportunitate pentru construirea a două blocuri turn și a unei clădiri de garaje pe bulevardul Nicolae Bălcescu, nr. 185, în zona fabricii de textile Francesca.

Cele două clădiri ar urma să aibă câte 10 etaje, cu un total de circa 200 de apartamente și cu spații comerciale la parter.

”Se dorește reglementarea suprafeței de 9.661 de mp în vederea construirii a două corpuri de clădire cu locuințe colective (aproximativ 200 de apartamente) și a unui corp de clădire – garaje (cu o suprafață construită de 1.350 de mp).

Regim de înălțime propus pentru blocuri: parter+10 etaje. Înălțime maximă: 33 de metri.

Regim de înălțime propus pentru clădirea de garaje: demisol+terasă (terasă circulabilă). Înălțime maximă: 3 metri. Număr de locuri de parcare: 240.

Suprafață spații verzi: 2.200 de mp (23% din suprafața totală a terenului)”, se arată în documentația înaintată de SC Ascendent Imob 24 SRL din Pitești.

Cererea va fi analizată și supusă aprobării prin vot în ședința din această săptămână a Comisiei Tehnice pentru Amenajarea Teritoriului și Urbanism a municipalității piteștene. (Foto: descriptiv, cu titlu ilustrativ)

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *