În mai multe loturi din produsul Stafide Jumbo 500 g aflate la vânzare în rețeaua Carrefour au fost găsite cantități de reziduuri de pesticide peste valorile admise.

Carrefour România a inițiat retragerea de la comercializare și rechemarea de la clienți a produsului, ca urmare a depășirii valorilor admise de reziduuri de pesticide (Chlorpirifos).

Clienților care dețin produse din loturile respective li se recomandă să nu le consume, ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazinele din care le-au cumpărat. Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal, se precizează într-o informare comunicată cu puțin timp în urmă de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Produsul a fost la vânzare și în hipermarketul Carrefour Pitești (Bradu) și în supermarketul Carrefour de pe strada Victoriei din centrul Piteștiului.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *