Carrefour a inițiat retragerea de la comercializare și rechemarea de la consumatori a unui lot din sortimentul de tobă de porc „Drag de România”. Motivul: în lotul respectiv a fost depistată o bacterie (Listeria monocytogenes) care poate provoca listerioza. Aceasta este o boală potenţial gravă, mai ales pentru femeile gravide, persoanele în vârstă și cele cu imunitate scăzută.

Lotul cu probleme a fost la vânzare în magazine Carrefour din întreaga țară, inclusiv în hipermarketul Carrefour Pitești.

„Li se recomandă persoanelor care dețin produse din lotul descris mai sus să nu le consume, ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat. Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

Persoanele care au consumat produsele menționate mai sus și care prezintă febră simplă sau însoțită de dureri de cap sunt rugate să consulte medicul și să raporteze acest consum.

Femeile gravide, persoanele cu imunitate scăzută, precum și cele în vârstă trebuie să acorde o atenție deosebită acestor simptome.

Aceste simptome pot sugera listerioza, boală potențial gravă, cu un timp de incubație de până la opt săptămâni”, anunță Carrefour România într-o informare dată azi publicității de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Pentru informații suplimentare cei interesați pot contacta Carrefour România, la adresa clienti@carrefour.com.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *