15.700.000 de lei, aceasta este suma pe care administrația Lasconi a obținut-o prin PNRR pentru modernizarea și dotarea Ambulatoriului de specialitate din Câmpulung Muscel. Primarul Elena Lasconi a semnat contractul de finanțare, cu bani europeni.

„Până la sfârșitul anului viitor vom avea o policlinică ce poate concura cu orice clinică privată din țară și străinătate”, spune Elena Lasconi.

Cum vor fi folosiți banii? Primarul Câmpulungului vine cu precizări: „Aproape cinci milioane de lei îi vom folosi pentru lucrări de amenajare a cabinetelor, toaletelor și holurilor. Asta înseamnă 3.000 de metri pătrați de tarkett pentru uz medical, 3.500 de metri pătrați de pereți reabilitați, nouă grupuri sanitare moderne, 90 de întrerupătoare, 180 de prize, 180 de corpuri de iluminat.

De asemenea, vom schimba 150 de radiatoare dotate cu cap termostatic inteligent fără fir cu afișaj LCD, în scopul reducerii costurilor de încălzire cu până la 30%. Vom înlocui toate ușile.

Cu restul banilor vom dota cu aparatură de ultimă generație cabinetele de diabetologie, urologie, oftalmologie, gastroenterologie, chirurgie, balneofizioterapie, chirurgie plastică, dermatologie, pediatrie, ORL, laborator.

Vom cumpăra mamograf, videoendoscop, tomograf ocular și laser YAG pentru Oftalmologie, ecograf pentru Pediatrie, masă de consultații, laser, scaun de tratament incontinență urinară și ecograf pentru Urologie, laser, aparat Tekar și masă digitală pentru elongații la Balneofizioterapie”. (Foto principal: descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *