O tânără de 22 de ani din comuna argeșeană Rătești a fost ieri încarcerată în penitenciar ca urmare a condamnării sale la 3 ani de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă și conducerea unei mașini fără să aibă permis auto.

În august 2020, concubinul tinerei i-a dat acesteia autoturismul proprietate personală (un Volkswagen Golf) să-l conducă, deși știa foarte bine că femeia nu are permis. Ajunsă într-o intersecție, pe raza localității Rătești, tânăra nu a acordat prioritate de trecere și a lovit în plin un Logan.

Șoferul Loganului, un bărbat de 62 de ani, a murit pe loc în urma impactului. Grav rănită, și soția acestuia, de 58 de ani, care se afla pe scaunul din dreapta față, a decedat, ulterior, la spital. Ambii erau din orașul Găești (județul Dâmbovița).

În momentul producerii accidentului, în mașina condusă de tânăra fără permis era și copilul acesteia, în vârstă de doar doi ani. Ea și copilul au scăpat teferi și nevătămați.

Anchetatorii l-au cercetat și pe individul care a făcut greșeala criminală de a-i da mașina „pe mână” concubinei sale care nu avea carnet, dar, cel puțin deocamdată, acesta nu a fost condamnat.

În cursul zilei de ieri, 25 ianuarie 2023, femeia a fost săltată de polițiști în baza unui mandat de arestare emis de Judecătoria Topoloveni și încarcerată în penitenciar. (Foto: descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *