Astăzi a fost deschis în municipiul Câmpulung un punct secundar de lucru pentru Permise și Înmatriculări Auto. Biroul funcționează în incinta Mall-ului Cub Center, de pe strada I.C. Brătianu, nr. 6.

Înmatricularea provizorie, preschimbarea permiselor de conducere și reprogramarea la traseu sunt astfel posibile și în Câmpulung. În premieră, oamenii din zonă nu vor mai fi nevoiți să vină în Pitești pentru aceste demersuri.

„Înmatricularea provizorie va fi posibilă pe loc. Actele vor fi predate, implementate în sistem și apoi vor fi emise numerele provizorii. Este posibilă și înmatricularea permanentă, dacă posesorul autoturismului nu dorește plăcuțe de înmatriculare preferențiale.

Preschimbarea permisului de conducere va fi posibilă pe loc, cu eliberarea dovezii de circulație.

De asemenea, reprogramarea la traseu pentru candidații care vor avea nevoie de acest lucru în Câmpulung se va face tot la acest punct secundar. Nu va mai veni nimeni în Pitești pentru reprogramare”, precizează Instituția Prefectului – Județul Argeș.

Noul punct secundar de lucru pentru Permise și Înmatriculări Auto le este destinat nu doar argeșenilor din zona Muscel. Nu există o condiționare legată de domiciliu, aici putându-se adresa și persoane din alte zone.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *