Un autoturism s-a răsturnat astăzi într-o râpă pe raza localității argeșene Dâmbovicioara, în zona Dealul Sasului. În mașină se afla doar șoferul, în vârstă de 63 de ani. A fost găsit blocat în autoturism, în stare de semiconștiență, ușor hipotermic și cu răni pe față.

Poliția a fost sesizată, în jurul orei 12:00, de către un bărbat care a văzut mașina răsturnată. Ajunși la fața locului, polițiștii din Rucăr l-au scos pe șofer din mașină și l-au transportat într-o zonă accesibilă echipajului medical. I s-a acordat primul-ajutor și ulterior a fost dus la spital cu o ambulanță, în stare de conștiență.

„Bărbatul, de 63 de ani, din Dâmbovicioara, s-ar fi deplasat cu autovehiculul pe un drum extravilan, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-ar fi răsturnat într-o râpă.

Având în vedere că evenimentul nu a avut originea pe un drum public, acesta nu va fi încadrat ca accident de circulație, urmând ca cercetările să fie efectuate de către polițiștii Secției de Poliție Rurală Rucăr sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, informează Poliția Argeș.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *